Psihoterapeut Alexandra Mavrodin

Sunt momente in viata in care, desi nimeni nu a murit, simti ca ai pierdut ceva profund. O despartire poate avea exact acest efect. Pentru ca, dincolo de explicatii si de logica, o despartire este o pierdere . Iar pierderea aduce doliu . Nu pierzi doar un om. Pierzi relatia. Pierzi „noi”. Pierzi rutina voastra, locul tau in viata cuiva, viitorul pe care ti l-ai imaginat. Si, uneori, pierzi si o versiune din tine care exista doar in acea relatie. Si mai este ceva despre care se vorbeste mai putin, dar care e foarte dureros: senzatia ca ai pierdut anii investiti in acea relatie. Nu pentru ca anii aceia nu au existat sau nu au avut valoare, ci pentru ca sensul pe care il aveau s-a schimbat brusc. Ceva ce construiai nu mai continua . Si atunci nu jelesti doar persoana, ci si timpul si partea din viata ta care era legata de acea poveste. De aceea apare golul. Apare dorul. Si, uneori, apare confuzia. Poate tu ai ales sa pleci si, desi stii ca era decizia potrivita, tot doare. Sau poate cela...

   Ce este FOMO? Ti s-a intamplat vreodata sa simti ca pierzi ceva important? Poate a fost o petrecere, o discutie intre prieteni, o masa in familie sau un meeting la munca. Acea senzatie poarta numele de FOMO – „Fear of Missing Out”, sau, in romana, frica de a rata . Nu e vorba doar despre telefoane, mesaje pe whatsapp sau social media, desi acestea deseori amplifica mult sentimentul. FOMO poate sa apara si cand nu poti ajunge la o ocazie importanta sau cand afli povesti despre momente la care nu ai participat. In spate e despre emotia ca altii traiesc ceva valoros fara tine. Eu as spune ca uneori e despre ceva mult mai profund, si anume despre frica de moarte. Nu in sens direct, ci prin constientizarea (uneori inconstienta) ca viata are un timp limitat. Cand apare gandul ca „nu traiesc destul” sau „nu fac destule”, poate sa se transforme in presiunea de a fi prezent peste tot, de a nu rata nicio experienta. Intr-un fel, FOMO devine un raspuns la ideea ca timpul trece si nu ...

Acesta e un articol promis la inceputul cursurilor de scuba diving. E despre cum putem evolua oricand, cum putem sa ne depasim limitele, sa ne panicam si totusi sa continuam, sa descoperim noi lucruri despre noi si despre lume. Tocmai am finalizat cursurile de scuba.  Am obtinut certificarea de scuba diver. Adica am voie sa ma scufund pana la 12m cu instructor. Un prim pas. Iar ce conteaza si mai mult decat certificarea, e ce am descoperit pe parcurs si cum o lume complet noua s-a deschis pentru mine. A fost un curs intens, cu sentimente pozitive, frici noi descoperite, extaz, gandul ca nu sunt suficient de buna pentru asta, comparat cu ritmul celorlalti (ce pe uscat mananc pe paine a Nu se face) si multe provocari si reusite intr-un timp relativ scurt. Totul a inceput de la un cadou pentru sotul meu care fara sa stie despre ce e vorba a zis ca orice ar fi, sa facem impreuna. Probabil daca stia ca e un curs de scuba, nu ar fi mentionat asta.  Scuba nu se face pentru altcineva ...