Burnoutul care nu se vede

Buna,

O sa vorbesc despre cum arata epuizarea emotionala la cei care par mereu ok.

Burnoutul nu este mereu dramatic. Nu vine intotdeauna cu crize de plans sau zile in care nu te mai poti ridica din pat. Uneori, burnoutul arata ca o zi obisnuita in care iti faci toate treburile. Cu eficienta. Cu zambet. Cu oboseala in oase.

Sunt oameni care merg mai departe indiferent de context. Care nu se plang, care isi gestioneaza perfect programul, care au grija de ceilalti chiar si atunci cand nu mai au resurse pentru ei insisi. Burnoutul, in cazul lor, nu este un colaps – e o uzura tacuta.

Semnele burnoutului invizibil:

• Nu mai ai chef de nimic din ce altadata iti facea placere, insa continui din inertie.

• Iti pierzi rabdarea, doar ca te abtii „ca nu e momentul”.

• Te simti deconectat(a) de ceea ce faci, desi bifezi tot ce e de bifat.

• Ai senzatia ca daca te opresti, totul s-ar prabusi – asa ca te fortezi si mergi mai departe.

• Devii din ce in ce mai functional(a), dar din ce in ce mai departe de tine.

Cum se simte burnoutul in corp:

Burnoutul nu afecteaza doar mintea, ci si corpul. De multe ori, epuizarea emotionala se exprima prin somatizari – semnale fizice greu de ignorat:

• dureri tensionale in zona gatului, umerilor sau spatelui

• migrene frecvente sau dureri de cap difuze

• tulburari digestive: balonare, greata, constipatie sau senzatie de stomac strans

• oboseala cronica, chiar si dupa somn

• palpitatii, senzatie de „gol” in piept sau nod in gat

• sensibilitate crescuta la zgomot, lumina sau mirosuri

• senzatia ca respiri mai superficial sau ca nu tragi suficient aer in piept

Aceste semnale suntdoar cateva dintre modurile in care corpul incearca sa atraga atentia ca ceva este prea mult si ca e necesar sa schimbi putin directia. Nu sunt slabiciuni, ci mesaje.

La oboseala totul se simte mai greu si mai negru decat este. 

Intr-o lume in care multitasking-ul a devenit o normalitate, epuizarea vine si din rolurile multiple pe care le ducem zilnic: partener(a), parinte, profesionist(a), sustinator al altora. Uneori, chiar si lucrurile aparent banale – sa raspunzi la mesaje, sa planifici cina, sa asculti cu atentie – pot deveni grele cand resursele tale sunt la limita. Si nu e nimic gresit in asta.

Despre incarcare si grija reala

Corpul si psihicul nostru functioneaza pe baza de resurse. Nu poti oferi dintr-un rezervor gol. Ai nevoie de spatiu, de timp, de momente in care sa nu faci nimic util – doar sa fii. Ai nevoie sa iti recunosti nevoile, sa inveti cum functionezi si ce te hraneste emotional. 

In loc sa te impingi mai departe, poti incerca sa te opresti si sa te intrebi:

• Ce ma ajuta sa imi incarc bateriile?

• Cand ma simt cu adevarat prezent(a) si conectat(a) cu mine?

• Cum as putea sa imi ofer asta mai des?

A avea timp pentru tine nu este un moft. Este egoism sanatos, e o forma de asumare si constinetizare. E  iubire si grija fata de sine. Suntem atat de invatati sa functionam din grija fata de ceilalti, sa trecem dintr-o activitate in alta, sa refuzam rar si uitam sau uneori poate nici nu realizam ca a functiona din trebuie si sacrificiu nu e o varianta sanatoasa si mai devreme sau mai tarziu o sa vina nota de plata. 

A ne lua timp pentru noi tine si de intretinere emotionala. Tine de igiena psihica si deseori e chiar  preventie.

Un proces terapeutic poate fi un spatiu sigur in care sa te redescoperi, sa iti intelegi mai bine nevoile si sa inveti sa ai grija de tine cu mai multa blandete si claritate. Nu pentru ca „nu te descurci”, ci pentru ca meriti sa fii vazut(a), auzit(a) si sustinut(a) si mai ales sa ai o relatie cu tine, sa te descoperi, sa inveti sa pui limite sanatoase, sa alegi bine si pentru tine si sa iti faci loc si tie in viata ta!