Cine sunt eu ca psihoterapeut? Idenitate, abilitati si valori!

Sunt psihoterapeut integrativ de vreo 10 ani si in formare de aproape 20 de ani. Adica aproape jumate din viata mea m-am format si continui sa o fac pentru a putea profesa eficient si cu iubire fata de vocatia mea.

Prima mea intercatiune cu psihologia a fost pe la 13 ani cand am mers la consilier scolar pentru sedintele oferite in cadrul scolii. Nu pot sa spun ca a fost dragoste la prima vedere pentru ca nu am dat de cel mai bun profesionist, insa nici nu am simtit sa inchei cu asta.

Primul psihoterapeut l-am avut la 20 de ani si de atunci am avut cativa (eu client). Nu sunt doar adepta ca ceilalti sa faca terapie ci si specialistii atunci cand au nevoie. Evident ca stim sa gestionam diferit, insa tot oameni suntem.

Din unele terapii am invatat ce fel de terapeut sa nu fiu, din altele am luat ce aveam nevoie. 

Inainte de a decide ce facultate sa fac, am citit "Revolta trupului" de Alice Miler si atunci m-am indragostit de un univers total diferit de realitatea de zi cu zi. A fost momentul in care am aflat prima data influenta copilariei in viata noastra de adulti. Si mi s-a parut fascinant. 

Apoi a fost un drum lung ca pentru orice alt psihoterapeut. Indiferent de formarea aleasa, e un drum lung, costisitor, frumos si plin cu de toate. Garantez ca nu doar floricele si unicorni. 

Ideea e ca atunci cand jumatate din viata ta ai fost format in ceva, ajungi sa te identifici cu asta. Si cat timp e ceva bun, eu zic ca e perfect in regula.

Nu exista om fara traume si eu nu fac exceptie. De asta am lucrat la mine ca sa duc ce am eu mai bun in terapii. Sunt in continua crestere si modificare si imi place sa cred ca toata viata putem invata. Cat timp exista vointa si deschidere, nimic nu e imposibil.

 Stilul meu nu se pupa cu toata lumea. Nici in viata profesionala si nici personala. Si e perfect in regula asa. Cum nici eu nu am chimie cu toata lumea. E reciproc. Exista si alte variante, si fiecare e liber sa aleaga ce e mai bun pentru el. 

Consider ca un psihoterapeut bun are cateva abilitati necesare vietii de zi cu zi. Asta inseamna ca sunt empatica, stiu sa ascult, ma cunosc, stiu ce accept si ce nu, stiu sa ma apar, stiu sa pun limite cu blandete, stiu sa pun limite ferme cand cele cu blandete nu ajung unde trebuie, stiu ce am nevoie, stiu ce imi face bine, stiu sa am grija de mine, ma iubesc, ma plac, imi cunosc corpul si inteleg conexiunea dintre rau fizic si psihic, nu mi-e frica sa stau cu sentimente precum dezamagirea, tristetea, furia sau sa plang atunci cand simt sa o fac. De asemenea stiu sa scot furia intr-un mod sanatos, pentru a nu ajunge sa somatizez. De cele mai multe ori inclusiv in viata de zi am un anumit vocabular, insa ma asigur ca il folosesc cu cine il intelege. 

Nu cred ca exista perfectiune, insa sunt fericita. Nu cred ca sunt perfecta, insa cred ca sunt un om bun.  Am invatat din trecutul meu, din ranile mele si multe lectii dureroase sau nedrepte au ajuns sa fie repere care m-au ajutat sa cresc, sa evoluez. Sunt formata sa vad binele in rau, sa invat din durere si din dezamagiri, sa aleg diferit, sa accept si sa integrez trecutul.

De asemenea pentru ca si eu sunt om, am si perioade in care apar probleme. Stiu sa le gestionez, insa asta nu inseamna ca  nu simt durere. Avantajul e ca ma cunosc si stiu de ce am nevoie sa-mi revin mai repede. 

Abilitatile invatate si lucrate m-au adus unde sunt acum. Si sunt intr-un punct bun. 

Valorile mele ma definesc ca om si ca specialist. Au sens pentru mine si datorita lor, imi e mai usor sa stiu unde sa trag linia dintre ce e ok pentru mine si ce nu e.

Cum e viata cu mine ca om? Probabil sotul meu ar trebui sa raspunda la asta. Insa mie imi place sa cred ca buna. Il iubesc frumos, sanatos si ma iubesc si pe mine. Evident si el ma iubeste! :) 

Incerc pe cat posibil sa nu fac terapie cu familia sau cu prietenii, sa respect ritmul fiecaruia si sa ma bucur cat pot de prezent si de tot ceea ce am. Nu au picat din cer. Pentru tot ce am si sunt, am dat din coate si o sa continui sa dau. Asta ma defineste.

Ma consider un om bun tocmai prin prisma tuturor lucrurile invatate din psihologie. Pun accent pe relatii autentice in cabinet si in viata personala. Cred de fapt ca ne vindecam in relatii. De aia in cabinetul meu ceea ce primeaza e relatia. Sunt acolo pentru clientii mei si ma aduc si pe mine acolo ca om si ca specialist. Ma bucur din inima de procesele lor de crestere, ma bucur cand un client incepe sa se iubeasca, sa fie bland cu el, cand incepe sa se aprecieze si sa stie ce ii face bine. Ma bucur sa vad cum invata sa isi gestioneze situatiile si sa se bucure de ei si de rezultatele lor. 

Sunt eu psihoterapeut in viata de zi cu zi? Probabil ca linia e atat de fina incat nici nu o mai simt, insa stiu ca imi place cum sunt. Stiu si ca altora nu. Sunt imperfecta si constienta de propriile limite. Cred ca uneori e provocator  sa stai in relatie cu o persoana sincera care stie ce accepta si ce nu si care ca oricine altcineva poate face si greseli. Important e ca stiu sa imi cer si iertare cand gresesc. Asta am invatat tot datorita formarii mele in psihoterapie.  

Cine sunt eu daca nu sunt psihoterapeut? Cred ca viata asta ne invata din toate si daca e nevoie, pot sa fac si altceva. Imi doresc asta? Nu. Nu concep sa practic o alta meserie. Sau nu una care sa imi aduca atata bucurie si sens. 

Si tocmai ca simt atata recunostinta pentru meseria mea, fac ce tine de mine sa continui sa evoluez, sa invat din experientele mele si ale clientilor mei, sa invat oamenii sa se iubeasca si sa fie bine.

Toate cele bune si va multumesc pentru timpul alocat sa cititi despre mine! :)