Viata ca psihoterapeut

 

Am auzit pareri si pareri despre cum se presupune ca ar fi viata unui psihoterapeut. Majoritatea cred ca e perfecta, cealata parte ca sunt niste oameni de ocolit ca sunt increzuti si cam "plecati de acasa"😅

Psihoterapeutii sunt si ei oameni. Si ei pot avea probeme. Pot trece prin viata prin tot felul de incercari. Da, e adevarat ca avem unele avantaje ca ne cunoastem foarte bine si ne constientizam nevoile. Dar si noua ne mor persoane dragi, si noi trecem prin doliu, si noi ne despartim, si noi putem avea relatii toxice, probleme acasa, frustrari, dureri, si noua ne e dor de persoanele iubite pe care nu le putem vedea din cauza pandemiei. Si noi ne imbolnavim, avem prieteni, avem o viata cat se poate de normala (normal e relativ petru fiecare in parte).

O sa vorbesc doar in numele meu pentru ca nu pot sa o fac in numele tuturor colegilor. Am avut o copilarie standard generatiei mele (aici fiecare poate intelege ceea ce considera), am avut pierderi, relatii toxice, adolecenta plina de n preocupari, am trecut prin pierderea unui parinte, am urmat o facultate si apoi foarte multi ani in domeniu (asa se cere).

Acum sunt fericita si ma simt implinita. Stiu ce imi doresc, stiu ce am si sunt recunoscatoare pentru toate! Ma iubesc, imi aloc timp, fac lucruri pentru mine. Mi se intampla uneori si mie sa prioritizez altele si sa ma trezesc ca e sfarsitul zilei si nu am avut pauza nici macar sa mananc. Ma accept cu bune si cu rele. Sunt mare fan comunicare si sinceritate atat in cabinet cat si in viata personala. 

Sunt intr-o relatie sanatoasa de cuplu (dupa multe rateuri in trecut). Am prieteni, exista totusi si persoane care nu ma plac. Sunt foarte atenta la ce fac cu timpul meu si cui il dau. 

Nu am ritualuri exacte. Incerc sa fiu cat pot de des atenta la ce se intampla in viata mea. Sunt empatica, ma implic in fiecare proces terapeutic pe care il am si imi doresc sa ajut persoana in fata mea...sau sa o duc pe calea in care sa se ajute. Asta pentru ca fiecare e responsabil pentru propria fericire si viata si trebuie respectat ritmul fiecaruia. 

Imi aloc timp pentru mine, pentru ce imi place, pentru persoanele dragi mie. O caracterisica specifica profesiei este ca analizez mult. Din toate perspectivele.

Multi se asteapta ca daca esti terapeut ai si viata in perfect echilibru si nu stii ce e aia durerea. Multa lume are diverse asteptari de la noi, psihoterapeutii.

Am auzit de psihoterapeuti buni, si de altii nu atat de buni. Nu exista padure fara uscaturi. Sigur ca mi-ar placea ca profesia asta sa fie pusa in practica cu multa asumare si empatie pentru ca din punctul meu de vedere acestea sunt doua dintre skillurile must have in domeniul asta. 

Ideea e ca suntem si noi cat se poate de umani si ca si noi putem sa gresim. Dar sa nu uitam ca meseria noastra inseamna ca lucram cu oamenii care au nevoie de suport, intelegere, ematie, profesionalism, care au nevoie sa nu fie judecati. Oameni care ne intra in cabinete pentru ceea ce ar trebui sa facem pentru ei. Intr-adevar este o munca de echipa, insa e foarte important sa avem in vedere ca in cabinet, inainte de toate ar trebui sa primeze nevoile si credintele clientilor nostri. 

Eu ma consider norocoasa ca am investit in mine, ca investesc intr-o astfel de meserie. Ador ceea ce fac si mi-ar placea sa avem parte cu totii de ceva in viata noastra care sa fie facut cu toata pasiunea. 

Toate cele bune! :)